

Canada este recunoscută ca o ţară cu unul din cele mai ridicate nivele de trai din lume. Canada este o ţară multiculturală, cu o diversitate de naţiuni, care preţuieşte valori ca libertatea şi familia. De aceea, nu mai constituie o surpriză faptul că această ţară este una din primele alegeri pentru multe au pairs, bone şi îngrijitorii de persoane care vor să lucreze în străinătate, să câştige experienţă, bani sau chiar să obţină cetăţenia canadiană (vă puteţi califica pentru statutul de rezident permanent canadian după numai 2 ani!).
Elite Care Canada este cea mai importantă agenţie de recrutare a bonelor din Canada, si aceasta din mai multe motive. În primul rând, la Elite Care, noi preţuim fiecare aplicant şi nu vom respinge pe nimeni bazându-ne pe ţara de unde aplică.
În al doilea rând, vă oferim posibilitatea ca, în funcţie de pregătirea şi calificările pe care le aveţi, să puteţi deveni eligibili pentru reduceri substanţiale din taxele programului.
Elite Care Canada verifică atent bonele/îngrijitorii de persoane şi familiile pentru a se asigura că:
1) Tu, ca bonă, te vei califica în program şi că ai tot ce trebuie pentru a obţine viza şi,
2) Familia ta gazdă va fi cea mai potrivită pentru tine şi că îşi va îndeplini obligaţiile legale de fiecare dată.
Suntem aici pentru a te ajuta din prima zi. Poţi să ne trimiţi aplicaţia ta pentru a îţi face o verificare gratuită. Vom pregăti dosarul şi te vom ajuta să îl faci cât mai bun posibil pentru a te califica în acest program. Îţi vom furniza informaţii despre familii şi te vom pune în contact cu ele. Vom folosi serviciile unei firme de avocatură specializate în imigrare, pentru a fi siguri că vei avea toate sfaturile legale referitoare la imigrare pentru a ajunge în Canada. O să îţi găsim chiar şi o altă familie dacă vii în Canada şi lucrurile nu merg bine cu prima familie aleasă.
Programul nostru se adresează persoanelor care îşi care caută de muncă în afara ţării lor. Dacă eşti una din aceste persoane, acest program îţi este destinat. Meriţi cel mai bun ajutor pe care îl poţi avea – şi acela este Elite Care Canada.